joi, 12 decembrie 2013

Tinuta barbatului gras

Tinuta barbatului gras

   Nu numai femeile plinute au probleme cu alesul tinutelor, si barbatii din aceasta categorie se lovesc de aceleasi probleme. Multi dintre ei ar putea apela la mici trucuri pentru a-si imbunatati aspectul indiferent de numarul kilogramelor. La fel ca la femei sunt unele lucruri pe care multi le fac gresit cand isi aleg hainele. Este valabil la ambele sexe cand vorbim de kilograme in plus ca nu trebuie sa fie nici prea prea nici foarte foarte. Adica nici prea larg, nici prea stramt. Oricare din aceste doua variante nu face altceva decat sa accentueze ideea de volum marit. Fie ca e doar burta proeminenta sau intreg ambalajul trebuie sa se aiba in vedere ca articolul vestimentar nu e menit doar sa acopere. Atunci ar fi suficient un sac. Hainele trebuie sa arate si bine pe purtator si mai mult de atat sa il faca pe acesta din urma sa arate bine. Cum am spus si in alte postari nu ma apuc sa critic pe nimeni ca nu face sport, ca mananca prea mult, ca nu merge la medic, etc....Fiecare are motivele lui. Ca e lene, ca e boala, lipsa de timp, nu conteaza. Eu scriu pentru cei care vor sa faca ceva sa-si imbunatateasca aspectul si stima de sine. Ma refer la aspectul vestimentar in mare parte. O sa vorbesc de diete, sport si chirurgie in alte postari, poate doar fugitiv, pentru ca nu sunt specialist in niciun astfel de domeniu. Eu vorbesc din perspectiva omului normal, cu multi prieteni supraponderali si care ar vrea sa schimbe mentalitatea grasilor si a celor normali in privinta prejudecatilor despre cei cu kilograme in plus. Deci domnilor, incepem sa povestim despre cum sa va imbracati pentru a arata mai bine?
   Regula de aur "nici prea prea nici foarte foarte". Nu haine foarte largi si nu haine foarte mulate. In niciun caz tricou "muleu" si lant de macelar la gat. Sunt multi care fac aceasta gresala. Ori arunca un "furou" de tricou pe ei, ori isi pun un tricou mulat care le scoate in evidenta burta de gravid. Astia cu muleul sunt din categoria alora de se vad "bine facuti", si confunda sunca de pe brate cu un biceps lucrat la sala. Tricoul trebuie sa fie putin largut, la nivelul buzunarelor de la pantaloni ca si lungime. Mai scurt da burta pe afara, iar cu unul mai lung o sa pari mai gras decat esti.
   Tot in partea de sus avem camasa, vesta, pulover, etc. In general trebuie sa nu porti ceva inalt pe gat. In jurul gatului o esarfa, fular e altceva. Dar un guler inalt nu face decat sa accentueze grosimea gatului. E mai bine sa fie liber sa faca trecerea de la cap la trunchi vizibila. Nu folosim in partea superioara (trunchi) imprimeuri mari si mai ales la mijlocul trunchiului sau burta. De fel e recomandat imprimeul in partea superioara a pieptului pentru a atrage privirea in sus si nu la burta. Jachetele si cardigan-urile (veste cu maneci lungi) merg si ele foarte bine deschise in partea superioara. Aceste tipuri de haine vor contrasta foarte bine cu altceva purtat pe dedesubt in nuanta total diferita. Va atrage vizual privirea in partea superioara, acolo unde are deschiderea. Vesta este foarte recomandata fie la costum sau tinuta casual. O persoana grasa trebuie sa mascheze intr-un fel cureaua, pentru ca ea face trecerea de la burta la picioare si in general nu este foarte placut vizual. O vesta ascunde acest aspect si micsoreaza oricum partea inferioara. Daca tot am vorbit de curea, la barbatii grasi este mai recomandat sa poarte bretele late pentru ca alungesc trunchiul. Cravata in schimb nu trebuie sa fie prea lata, ea ava fi ceva mai subtire pentru acelasi motiv: alungirea trunchiului. 
   Pantalonii nu cu pense din alea mari ! Nu largi ! Nu prea scurti si nici prea lungi ! Pantalonul pentru cei plinuti este ideal sa fie drept. Pensele maresc deci nu sunt recomandate. Sunt insa situatii cand ai nevoie de un pantalon cu pensa ca altceva nu te incape, atunci sa nu alegi pantaloni cu pense foarte mari. Lungimea si latimea lor trebuie sa fie si ea potrivita. Mergi la un croitor si ajusteaza tot ce nu iti pica bine. 
   Nu purta negru jos si alb sus daca nu esti ospatar. O sa pari si mai mare. Camasa daca vrei sa fie alba atunci ai grija la cravata, vesta, bretele. Aceste accesorii te vor ajuta sa rupi putin bariera de prea plin in partea superioara. Costumul in dungi verticale te ajuta si el, poti sa porti ca alungeste. Si ca tot am ajuns la costum, mare atentie la sacou. Nu purta un sacou foarte larg, lung sau prea stramt. Am vazut multi care au un sacou pe ei de zici ca e halat de baie. Daca sacoul nu iti vine bine deja pari mai gras decat esti. Pentru multi grasuti se poate preta un sacou putin cambrat, daca la pantaloni e mai bine sa fie drepti, la sacou e viceversa. Sacoul daca este ajustat ici colo va veni mult mai bine pe silueta decat unul larg si drept de sus pana jos care nu ti se potriveste. La noi la tv il vezi in fiecare seara pe Florin Busuioc care are o burta destul de mare, dar daca o sa te uiti la tinutele care le poarta vei observa ca o maschiaza  foarte bine. Iti recomand ca sursa de inspiratie modul in care il imbraca cei din staff. 
      Un gentleman cu multe kilograme in plus a fost Gianfranco Ferre care fiind creator de moda stia sa se imbrace cu stil. Poti sa cauti pe google sa iti faci o ideea despre modul lui de a se imbraca. 
  La barbatii grasi negrul evident avantajeaza si este recomandat pentru ca slabeste, asta nu inseamna ca trebuie sa se imbrace toti precum dl. Prigoana. Culorile pot fi folosite si te pot avantaja daca le folosesti cu atentie. In special pentru a atrage privirea de la o parte a corpului care vrei sa o maschezi, cum ar fi burta. Bretele, cravata, esarfa, tricoul sau camasa care se vede dedesubt poate fi o pata de culoare care invioreaza tinuta si o scoate din banal. 
    Fie ca porti o tinuta sport, casual sau business trebuie sa fii atent la hainele care le imbraci. Oamenii supraponderali sunt etichetati din start negativ, daca hainele nu sunt purtate cum trebuie, daca aspectul este neingrijit, automat respingerea celor din jur se accentueaza. Parul mereu trebuie sa fie tuns scurt, curat, nu-i place nimanui sa vada un rotofei latos cu parul gras.      Daca porti barba la fel trebuie sa te ingrijesti de ea. Sa fie tunsa, curata si sa te avantajeze. Nu lasa barba sa iti creasca doar ca iti este lene sa te barbieresti sau ca ai impresia ca te slabeste vizual la fata. Barba nu este pentru oricine iar forma ei este la fel de importanta ca orice alt accesoriu pe care il porti. 
    Magazine de haine pentru barbati plinuti poate nu sunt la fel de multe la noi cum sunt in alte tari, dar exista internetul care te poate ajuta sa iti cumperi o gramada de haine frumoase, accesibile la pret si in marimi mari. Sau cum am spus si fetelor, poti sa "colaborezi" cu un croitoras de cartier care sa iti faca sau ajusteze hainele la un pret bunicel. De pe internet daca vrei sa cumperi haine in marimi mari foloseste cuvinte de genul "big men/xl men/big&tall clothes ", in SUA nu prea se foloseste expresia haine xxl la barbati. Cateva site-uri de inspiratie pentru  tinute elegante sau tinute casual. Pentru cei care stiu engleza pot vizualiza si pe youtube cateva filmulete cu ponturi pentru barbatii plinuti. Gasiti aici , aici si aici .


   Daca la persoanele slabe, normale, aspectul exterior este mai usor trecut cu vederea, la persoanele grase lucrurile stau mereu altfel. De aceea este nevoie sa dai ceva mai multa importanta aspectului tau, imaginii care o afisezi si impresiei care o transmiti despre tine. Oamenii in general sunt rautaciosi cu cei supraponderali, dar mare parte din ei stiu sa aprecieze o persoana curat imbracata, eleganta, care transmite siguranta si incredere de sine. Pana la urma asta este societatea in care traim si accentul se pune in prima instanta pe aspectul exterior, asa ca daca tot esti grasut, sa fii mereu un grasut dragut, curat si aranjat. 
   


       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu